20
septembrie
2019
Când pui pasiune, ai răbdare și muncești intens, orice vis este posibil. Spunem asta cu gândul la modul în care lucrăm zi de zi pentru a ajunge sus: cele mai bune ingrediente, cea mai bună deservire, cei mai mulțumiți oaspeți. Doi colegi din echipa Star Kebab au dus perseverența și munca mai departe, într-o aventură unică: escaladarea celui mai înalt punct din Europa, muntele Elbrus.
Muntele Elbrus face parte din lanțul Caucaz, aflat la granița dintre Europa și Asia. Cele două vârfuri ale sale depășesc 5.600 m și sunt acoperite de ghețari. Pentru a-i atinge punctul maxim de altitudine, colegii noștri au trecut printr-o perioadă de pregătire fizică de 3 luni. Expediția lor a început la final de august și s-a desfășurat timp de 9 zile. În primă fază, ei au urcat treptat până la 2.500 m, 3.000 m și 3.800 m pentru a se acomoda cu efortul fizic și presiunea scăzută a aerului de la altitudini mari.
Apoi a urmat expediția finală: 14 ore, la temperaturi ce ajung chiar și la -20 °C. La capătul aventurii, cei doi au arborat steagul Star Kebab, ca semn al reușitei și efortului de echipă.
Oboseala fizică, oxigenul rarefiat sau frigul au fost provocări importante, însă, ne-au spus colegii noștri, la final rămân întipărite descoperirile pe care le faci despre tine și despre ceilalți: „Pregătirea mâncării împreună, ceaiul împărțit cu o vedere panoramică peste crestele munților, oamenii noi pe care i-am cunoscut pe traseu sunt probabil cele mai valoroase lucruri din această aventură”.
Privind imaginile pe care le-au suprins, îi credem pe cuvânt. Îi felicităm pentru curaj și ambiție și așteptăm să vedem Star Kebab și pe alte culmi!