28
februarie

2020

Vestim primăvara pentru oaspeții noștri

Pasiunea pentru mâncare și voie bună, dragul de oameni și de natură fac parte din ceea ce suntem, la Star Kebab. Ne-a cuprins dorul de primăvară, abia așteptăm ca razele de soare să coacă mugurii copacilor, să vedem răsărind lalele și să stăm mai mult pe afară! Luna martie e primul pas. Și ca în fiecare an, avem grijă să marcăm acest nou început alături de oaspeții care ne vizitează în prima zi oficială de primăvară.

Pe 1 martie, scoatem portul tradițional din lădiță, ne îmbrăcăm frumos și vă întâmpinăm cu un mărțișor, oferit din inimă! Colegii noștri vor fi pregătiți cu coșulețe pline de mărțișoare în toate restaurantele Star Kebab din Chișinău, Bălți și Ungheni.

De ce sărbătorim Mărțișorul

Mărțișorul face parte din tezaurul nostru de tradiții străvechi, ca obicei care s-a transmis din generație în generație. Este un simbol unic al înnoirii și al speranței pentru mai bine. Din vremuri de demult, șnurul alb-roșu se dăruiește copiilor și tinerilor – fie legat la încheietura mâinii, fie agățat în piept. Mărțișorul se poartă pe durata lunii martie, iar când apar primii pomi fructiferi înfloriți, datina este să fie agățat de o ramură – ca să aducă noroc și bogăție pentru tot restul anului.
Există mai multe legende care spun povestea celor două culori care se împletesc în mărțișor. Roșul este atribuit iubirii, fertilității, sănătății, în timp ce albul semnifică inocența, blândețea, speranța.

Hai să ne bucurăm împreună. Vă așteptăm cu drag pe 1 Martie la Star Kebab!

Alte noutăți

07 februarie 2024

Cartofi copți perfecți pentru orice gust!

Detalii
31 octombrie 2023

De Halloween Starkebab lansează două produse unice cu dovleac!

Detalii